Tu cum te calmezi sau relaxezi?

 

stick3

FOTO: Futurista (2015) – Ana Secheres

 

Încercăm să conturăm un personaj colectiv răspunzând unor întrebări care ne preocupă, din perspectiva individuală şi prezentă. Vă invităm şi încurajăm să ne trimiteţi răspunsurile voastre la colectiva.vagenta@gmail.com sau pe facebook.com/colectivavagenta pentru a împărţi din experienţa voastră şi a putea extrage concluzii cât mai relevante.  

 

  • Sunt o fire destul de anxioasă, în ciuda optimismului care mă caracterizează. Sunt sensibilă ca o mimoză și atunci pot pica într-o zonă de dezechilibru ușor. În mod normal mișcarea (yoga, schi, înot) mă ajută să-mi mențin echilibrul și meditația. Iar când simt că lucrurile scapă de sub control apelez la oameni specializați care să mă depaneze. Am de exemplu un terapeut în care am mare încredere cu care lucrez când mă stric. Dar în general încerc să iau lucrurile din timp, să-mi fac curat în gânduri suflet și viață înainte de a scăpa lucrurile de sub control. Cred foarte mult în igiena mintală și o practic. (R. – 39 ani)
  • Când sunt acasă: un pahar de vin (recunosc, poate două), o cadă plină ochi și un bețișor Nag Champa. Când sunt afară: mă plimb mult, respir adânc, îmi eliberez mintea și mă repornesc. (E. – 29 ani)
  • Fara sa sune a new age bullshit, cand vreau sa ma calmez/relaxez intr-un mod destul de eficent, meditez. Alte metode destul de eficente ar fi sa ma plimb singura sau pur si simplu sa zac. (M. – 26 ani)
  • Raţionalo-meditez, merg pe jos, yoga, în duş. (M. 32 ani)
  • Vinul rosu si iesitul in oras nu dau gres niciodata. (M. – 33 ani)
  • Plimbările, cu căști în urechi sau fără, pe jos sau cu bicicleta, au fost mereu un panaceul universal. Ping-pong-ul l-am descoperit destul de recent și pentru mine, cel puțin, face minuni. Discuțiile foarte meaningful, profunde și personale sau foarte easygoing, funny și pozitive. Dansul. Făcut de curat și ordine sau spălatul de vase. Ieșitul în oraș și dospitul în cuib, ambele cu moderație. (A. – 27 ani)

  • Incep orice activitate care-mi redirectioneaza atentia de la ce se intampla in capul meu – de la aranjat lucruri prin casa la mers pe jos sau vazut cu oameni apropiati. (A. 29 ani)
  • Mă plimb, respir adânc, îmi golesc mintea de gânduri prin meditație, fac muzică, fumez o țigară – deși știu că e o păcăleală și nu ajută la nimic decât pe termen scurt, creierul a învățat să se liniștească și lacrimile să nu mai curgă de cum o aprind.(O. – 32)

  • Niște sun salutations, o țigară în hamacul atârnat pe balcon (chestie pe care nu știu exact cu ce s-o înlocuiesc acum că a venit frigul), un play la mixurile lui Chris Coco pe mixcloud, niște HBO Comedy fără creier sau turnat tot în conversații cu bff-uri atunci când cauza nervilor e externă și riscă să scape de sub control. (M. – 29 ani)
  • Unul dintre cele mai eficiente mecanisme sa ma calmez e sa imi spal creierul cu o comedie usoara cu adolescenti. Ma face sa imi amintesc ce ma bucur ca am trecut de perioada aia hormonala si confuza. Merge si alcoolul, dar in cantitati moderate, ca sa nu ma simt vinovata a doua zi.
    Totusi, cea mai indragita metoda de calmare si relaxare e sa imi scald ochii cu un peisaj monumental in care ma disip si imi restaurez pacea interioara si bucuria ca orice s-ar intampla, sunt azi aici. (C. – 29 ani)
Advertisement

Ce ai invatat despre tine în ultima vreme?

IMG_3158 (1)

Încercăm să conturăm un personaj colectiv răspunzând unor întrebări care ne preocupă, din perspectiva individuală şi prezentă. Vă invităm şi încurajăm să ne trimiteţi răspunsurile voastre la colectiva.vagenta@gmail.com sau pe facebook.com/colectivavagenta pentru a împărţi din experienţa voastră şi a putea extrage concluzii cât mai relevante. 

 

  • Am descoperit un milion de lucruri despre mine în ultimele luni. Lucrurile nu erau noi, dar descoperirile da. Revelații peste revelații – probabil de la Venus în retrograd mi s-a tras. Luate separat nu înseamnă mare lucru, dar trăgând linie și răsfoindu-mi un pic jurnalul înțeleg că asta înseamnă maturizare. Să faci un pas în spate, să te analizezi ca pe un cobai și să-nțelegi cum funcționezi. Altfel, am descoperit că-mi place ciocolata, după ce toată viața am ales vanilia. Dar astea sunt nimicuri. (M. – 29 ani)
  • Că pot să înșel fără să clipesc, că de fapt eu nu cred că înșelatul e chiar înșelat, ci un divertisement, o schimbare de direcție, un refresh, un amuzament, o tâmpenie nevinovată. Da, chiar. Nu asociez nicio vinovăție înșelatului. Asta e nou. Înainte mă simțeam nasol. După. Niciodată în timpul. Am mai descoperit că pot să înghit foarte mult căcat. Mult mai mult decât îmi imaginam. Se spune că atunci când ești până la gât în căcat, trebuie să ții gura închisă măcar. Știi ce? O deschid larg. Deci, am descoperit că sunt uluitor de tolerantă. La umilință, de pildă. Totul de frică de a nu pierde. (M. – 33 ani)
  • Fără doar și poate, cea mai mare revelație a ultimilor doi ani este maternitatea. O altă revelație mișto e cea a lui “acasă”. Acum doi ani m-am asezat la casa mea, cum s-ar zice. E prima oară când am casa mea. Nu mai stau la ai mei sau în chirie. Conduc o gospodărie urbană. Și asta în condițiile în care scrisul și proiectele mele sunt foarte importante pentru mine. Deci în ultima vreme învăț cum să fiu iubită, mama, scriitoare (și multe altele) în același timp. Și ce mi se pare cel mai important este să fac un mix stress-free, să mă bucur de tot ce mi se întâmplă. Aș zice că descopăr multe lucruri noi despre mine și despre viață în fiecare secundă. (R. – 39 ani)
  • Că nu îmi place tot ce cred că-mi place și invers. (E. – 29 ani)
  • Am descoperit ca nu ma mai sperie chiar atat de tare oamenii necunoscuti. Desi am stiut mereu ca e un fel de frica irationala, ideea de a ma pune intr-un context public cu o mare de straini si de a interactiona cu ei, imi provoca sentimentul unui inceput de atac de panica. Intre timp cred ca am capatat un fel de toleranta sau poate mai multa nepasare. (M. 26 ani)
  • Poate că nu prea mai descopăr chestii despre mine, cât situații noi și cameleonice în care se întâmplă ce știu deja. Ah, recent mi-am dat seama că de fiecare dată când mă grăbesc să fac un lucru, mă zgârii/ înțep/ lovesc/ dărâm. (A. – 29 ani)
  • Că toți căutăm aceleași lucruri în esență – afecțiune, apreciere, apartenență – și totuși continuăm să ne ascundem, jucăm și să evităm să ne confruntăm cu traumele reale și pattern-urile care nu fac altceva decât să ne blocheze emoțional și să ne țină departe de a ne înțelege pe noi și pe ceilalți. Poate că pentru alți oameni asta nu e o informație nouă, dar eu deabia de curând am înteles-o. În primă fază m-am deprimat, dar încep să înțeleg că ce pot să fac e ca eu să fiu cum mi-ar plăcea să fie toată lumea. (C. – 29 ani)