Ce ai invatat despre tine în ultima vreme?

IMG_3158 (1)

Încercăm să conturăm un personaj colectiv răspunzând unor întrebări care ne preocupă, din perspectiva individuală şi prezentă. Vă invităm şi încurajăm să ne trimiteţi răspunsurile voastre la colectiva.vagenta@gmail.com sau pe facebook.com/colectivavagenta pentru a împărţi din experienţa voastră şi a putea extrage concluzii cât mai relevante. 

 

  • Am descoperit un milion de lucruri despre mine în ultimele luni. Lucrurile nu erau noi, dar descoperirile da. Revelații peste revelații – probabil de la Venus în retrograd mi s-a tras. Luate separat nu înseamnă mare lucru, dar trăgând linie și răsfoindu-mi un pic jurnalul înțeleg că asta înseamnă maturizare. Să faci un pas în spate, să te analizezi ca pe un cobai și să-nțelegi cum funcționezi. Altfel, am descoperit că-mi place ciocolata, după ce toată viața am ales vanilia. Dar astea sunt nimicuri. (M. – 29 ani)
  • Că pot să înșel fără să clipesc, că de fapt eu nu cred că înșelatul e chiar înșelat, ci un divertisement, o schimbare de direcție, un refresh, un amuzament, o tâmpenie nevinovată. Da, chiar. Nu asociez nicio vinovăție înșelatului. Asta e nou. Înainte mă simțeam nasol. După. Niciodată în timpul. Am mai descoperit că pot să înghit foarte mult căcat. Mult mai mult decât îmi imaginam. Se spune că atunci când ești până la gât în căcat, trebuie să ții gura închisă măcar. Știi ce? O deschid larg. Deci, am descoperit că sunt uluitor de tolerantă. La umilință, de pildă. Totul de frică de a nu pierde. (M. – 33 ani)
  • Fără doar și poate, cea mai mare revelație a ultimilor doi ani este maternitatea. O altă revelație mișto e cea a lui “acasă”. Acum doi ani m-am asezat la casa mea, cum s-ar zice. E prima oară când am casa mea. Nu mai stau la ai mei sau în chirie. Conduc o gospodărie urbană. Și asta în condițiile în care scrisul și proiectele mele sunt foarte importante pentru mine. Deci în ultima vreme învăț cum să fiu iubită, mama, scriitoare (și multe altele) în același timp. Și ce mi se pare cel mai important este să fac un mix stress-free, să mă bucur de tot ce mi se întâmplă. Aș zice că descopăr multe lucruri noi despre mine și despre viață în fiecare secundă. (R. – 39 ani)
  • Că nu îmi place tot ce cred că-mi place și invers. (E. – 29 ani)
  • Am descoperit ca nu ma mai sperie chiar atat de tare oamenii necunoscuti. Desi am stiut mereu ca e un fel de frica irationala, ideea de a ma pune intr-un context public cu o mare de straini si de a interactiona cu ei, imi provoca sentimentul unui inceput de atac de panica. Intre timp cred ca am capatat un fel de toleranta sau poate mai multa nepasare. (M. 26 ani)
  • Poate că nu prea mai descopăr chestii despre mine, cât situații noi și cameleonice în care se întâmplă ce știu deja. Ah, recent mi-am dat seama că de fiecare dată când mă grăbesc să fac un lucru, mă zgârii/ înțep/ lovesc/ dărâm. (A. – 29 ani)
  • Că toți căutăm aceleași lucruri în esență – afecțiune, apreciere, apartenență – și totuși continuăm să ne ascundem, jucăm și să evităm să ne confruntăm cu traumele reale și pattern-urile care nu fac altceva decât să ne blocheze emoțional și să ne țină departe de a ne înțelege pe noi și pe ceilalți. Poate că pentru alți oameni asta nu e o informație nouă, dar eu deabia de curând am înteles-o. În primă fază m-am deprimat, dar încep să înțeleg că ce pot să fac e ca eu să fiu cum mi-ar plăcea să fie toată lumea. (C. – 29 ani)

One thought on “Ce ai invatat despre tine în ultima vreme?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s